„E jucăria mea!” „Nu-i dau!” „Eu am avut-o primul!”
Dacă ai un copil mic, probabil că ai trecut prin astfel de momente. Și poate că, uneori, te-ai întrebat dacă nu cumva este prea egoist. Dar adevărul este că, pentru un copil mic, „al meu” este un concept foarte important. El abia învață ce înseamnă să aibă lucruri, să le piardă, să le împrumute și să le primească înapoi. De aceea, atunci când îi smulge alt copil mașinuța din mână și el începe să plângă, nu înseamnă neapărat că este egoist. Poate pur și simplu nu este pregătit să renunțe la ceva care este important pentru el.
În loc să-i spunem imediat „Trebuie să înveți să împarți!”, putem încerca să-i explicăm ce se întâmplă: „Știu că vrei să te joci cu ea. Și celălalt copil vrea. Hai să vedem cum putem face.” Uneori, e suficient să-i dăm timp. Alteori, putem propune pe rând: „Acum te joci tu, apoi el.”
Important este să nu transformăm fiecare jucărie într-un test moral. Copiii învață să împartă mai ales văzându-ne pe noi. Când împărțim mâncarea, când oferim ceva cuiva, când spunem „Hai să facem împreună”, copilul vede că lucrurile pot fi și ale noastre, nu doar ale mele și ale tale. Și poveștile sunt un mod foarte bun de a vorbi despre asta fără să ținem o lecție. Un personaj care nu vrea să împartă, care descoperă cum este să fii lăsat pe dinafară sau care învață bucuria de a face ceva împreună poate deveni un punct de pornire pentru o discuție.
„Tu ce ai fi făcut?” „Crezi că a procedat bine?” „Cum te-ai fi simțit dacă erai celălalt copil?”
O carte personalizată poate face povestea și mai apropiată. Copilul se poate vedea pe el într-o situație în care trebuie să aleagă între „este al meu” și „hai să facem împreună”. Nu trebuie să ne așteptăm ca după o singură poveste să înceapă să împartă totul. Este un lucru pe care îl învață în timp. Și poate că, înainte să învețe să împartă jucăriile, copilul trebuie să învețe ceva și mai important: că poate avea lucruri ale lui și, în același timp, poate face loc și pentru ceilalți.
