Dacă ai auzit asta de multe ori, probabil ai încercat deja câteva lucruri: i-ai cumpărat cărți, i-ai spus cât de frumos este să citești, poate chiar ai încercat să-i pui o anumită oră pentru lectură. Și totuși, copilul găsește imediat altceva de făcut. Poate că problema nu este că nu-i plac cărțile. Poate că încă nu a găsit cartea care să-i placă lui.
Noi, adulții, alegem uneori cărțile după ceea ce credem că ar trebui să citească un copil. O carte „bună”, educativă, recomandată pentru vârsta lui. Dar copilul s-ar putea să fie mult mai interesat de o poveste cu dinozauri, o aventură absurdă sau un personaj care face numai năzbâtii. Și este în regulă. Dacă vrem să-i placă lectura, poate că primul pas este să-i dăm voie să aleagă. Nu trebuie nici să termine fiecare carte începută. Dacă o poveste nu-l prinde, putem încerca alta. Important este ca lectura să nu devină o corvoadă pe care trebuie să o suporte ca să primească apoi voie să facă ceva mai interesant.
Un alt lucru care poate ajuta este să citim împreună. Chiar și unui copil care știe deja să citească îi poate plăcea să asculte o poveste spusă de mama sau de tata. Lectura nu trebuie să fie întotdeauna o activitate pe care copilul o face singur. Și mai există un mic truc care poate schimba lucrurile: să-l faci curios. Nu-i spune neapărat ce se întâmplă în poveste. Spune-i doar: „Uite ce a pățit personajul ăsta…” și oprește-te. Dacă vrea să afle continuarea, deja ai făcut primul pas.
Pentru unii copii, o carte personalizată poate avea exact acest efect. Când își văd numele în poveste și descoperă că personajul principal este chiar el, cartea nu mai pare ceva ales pentru „copii în general”. Devine povestea lui. Dar, până la urmă, nu cred că trebuie să transformăm copilul într-un cititor cu orice preț. Poate că obiectivul este mai simplu: să găsim o poveste care să-l facă să uite pentru câteva minute că nu-i place să citească. Iar dacă, după ultima pagină, spune „Mai avem și alta?”, atunci știm că am găsit drumul bun
Poate că nu a găsit încă povestea potrivită
Uneori, explicația este foarte simplă: copilul nu a găsit încă o poveste care să-l prindă.
Poate că nu îi plac cărțile pe care le-ai ales. Poate sunt prea dificile sau, dimpotrivă, prea simple. Poate că lui îi plac dinozaurii, iar tu îi tot dai povești despre prințese. Sau adoră aventurile, dar primește cărți care nu îi stârnesc deloc curiozitatea.
Nu trebuie neapărat să începi cu „cea mai bună carte pentru vârsta lui”. Mai important este să găsești o carte pe care copilul chiar vrea să o deschidă. Dacă îi plac dinozaurii, caută povești cu dinozauri. Dacă îi plac glumele, caută ceva amuzant. Dacă este fascinat de spațiu, mergi în direcția aceea.
Poate părea un detaliu, dar pentru un copil diferența dintre „trebuie să citesc această carte” și „vreau să văd ce se întâmplă aici” este uriașă.
Lasă-l să aleagă
Uneori avem tendința să alegem noi cărțile pentru copii pentru că vrem să le oferim ceva educativ, valoros sau potrivit vârstei. Intenția este bună, dar copilul poate avea cu totul alte criterii.
Lasă-l să aleagă din când în când. Chiar dacă ia o carte care ți se pare prea simplă. Chiar dacă o citește de zece ori. Chiar dacă, pentru o perioadă, vrea numai povești cu monștri, pisici sau glume.
Nu construim un cititor spunându-i ce ar trebui să-i placă. Îl construim lăsându-l să descopere ce îi place.
Citește împreună cu el
Faptul că a învățat să citească singur nu înseamnă că trebuie să dispară momentele în care îi citești tu.
O poveste citită seara poate deveni un moment al vostru. Puteți râde, puteți ghici ce urmează sau puteți vorbi despre personaje. Nu trebuie să transformi fiecare poveste într-o lecție și nici să-l verifici la final cu întrebări despre personaje și acțiune.
Uneori este suficient să închideți cartea și să spuneți: „Mi-a plăcut partea asta.”
În felul acesta, copilul ajunge să asocieze cartea nu doar cu școala și cu „trebuie”, ci și cu apropierea, relaxarea și timpul petrecut împreună.
O poveste în care copilul se recunoaște
Copiii sunt atrași de personaje care trec prin lucruri pe care le cunosc și ei. Un copil căruia îi este frică de întuneric poate fi curios să citească despre un personaj care trece prin aceeași frică. Un copil care începe școala se poate regăsi într-o poveste despre emoțiile primei zile. Un copil care se teme să greșească poate găsi curaj într-un personaj care descoperă că nu trebuie să fie perfect.
De aceea, o poveste poate face uneori ceva ce o explicație directă nu reușește. Nu îi spune copilului „nu trebuie să-ți fie frică”. Îi arată un personaj căruia îi este frică și care găsește o cale de a merge mai departe.
Aici pot fi interesante și cărțile personalizate. Imaginează-ți că deschizi o carte și citești: „Matei a pornit într-o aventură…” sau „Sofia a deschis ușa încet…”. Dintr-odată, povestea nu mai este despre un copil oarecare. Este despre el.
Nu urmări numărul de pagini
Dacă vrei să-l apropii de lectură, poate că nu merită să te concentrezi de la început pe cât de mult citește. Cinci pagini citite cu plăcere pot fi un început mai bun decât cincizeci citite cu ochii pe ceas.
Scopul nu este să ajungă imediat să citească mult. Scopul este să apară, la un moment dat, întrebarea:
„Mai citim?”
Acolo începe să se schimbe ceva.
Așa că, dacă micuțul tău nu vrea să citească, încearcă să schimbi puțin întrebarea. Nu te întreba doar „Cum îl fac să citească?”, ci și „Ce poveste l-ar face să vrea să afle ce se întâmplă mai departe?”
De multe ori, acesta este primul pas.
