Dacă ai un copil timid, probabil ai auzit următoarele replici: „Nu vreau să spun eu.” „Spune tu.” „Mi-e rușine.”
Poate că acasă vorbește mult, râde, inventează jocuri și pare foarte sigur pe el, dar în fața altor copii sau a adulților se schimbă complet. Se ascunde în spatele tău, nu răspunde când este întrebat și are nevoie de timp până să se simtă în largul lui.
Primul lucru pe care l-am învățat este că timiditatea nu trebuie tratată ca un defect. Un copil mai retras nu trebuie neapărat transformat într-unul care vorbește cu toată lumea. Uneori are nevoie doar de puțin mai mult timp și de sentimentul că este în siguranță. Și, poate cel mai important, nu-l pune în situații în care trebuie să-și demonstreze curajul în fața celorlalți. „Hai, spune poezia!” „De ce nu saluți?” „Nu mai fi timid!”
Pentru noi poate părea o încurajare. Pentru copil poate suna ca o confirmare că este ceva în neregulă cu el. Mai bine îi putem spune: „Văd că ai nevoie de puțin timp. Sunt aici.” Încrederea se construiește din multe experiențe mici. Un copil care se teme să vorbească în fața unui grup poate începe prin a-i spune ceva unui singur copil. Cel căruia îi este greu să ceară ceva unui adult poate exersa mai întâi acasă.
Și poveștile pot avea un rol surprinzător de bun aici. Un copil timid poate recunoaște într-o poveste un personaj care nu îndrăznește să vorbească, care se teme că ceilalți vor râde de el sau care se simte mic într-o situație nouă. Nu trebuie să-i explicăm imediat că „personajul e exact ca tine”. Putem doar să-l întrebăm: „Tu ce ai fi făcut?” Uneori, copilul va vorbi despre personaj. Alteori, fără să-și dea seama, va începe să vorbească despre el.
O carte personalizată pentru copii, în care copilul devine personajul principal, poate fi interesantă tocmai din acest motiv. Este o experiență plăcută să te vezi pe tine într-o poveste în care eroul trece printr-o aventură, întâlnește probleme și găsește soluții. Pentru un copil care nu se vede încă drept „curajos”, poate fi o imagine nouă despre propria persoană. Nu trebuie să-i spunem că este curajos de fiecare dată. Uneori este suficient să-i arătăm, prin lucruri mici, că poate. Iar într-o zi, copilul care ieri se ascundea după tine poate să facă singur un pas înainte. Poate mic. Dar al lui.
