„Mai stai puțin cu mine.”
Este una dintre acele cereri pe care le auzi seara, când tu ești deja obosit, iar copilul ar trebui să doarmă de ceva timp.
Poate că îi este frică de întuneric. Poate a avut un coșmar. Poate îi este teamă că se întâmplă ceva cât timp el doarme. Sau poate pur și simplu nu îi place ideea de a rămâne singur într-o cameră liniștită.
Pentru copil, toate acestea pot fi foarte reale. Iar dacă îi spui doar „Nu ai de ce să te temi”, este posibil să nu-l ajuți prea mult. El știe deja că tu nu vezi niciun pericol. Problema este că el îl simte.
Ce îl sperie, de fapt?
Înainte să încerci să rezolvi frica, încearcă să afli cum arată ea.
„De ce ți-e frică?”
Uneori răspunsul este foarte concret: un monstru, un zgomot, o umbră, un coșmar. Alteori copilul nu știe să spună exact.
Poți să-l întrebi ce crede că s-ar întâmpla dacă ai pleca din cameră.
Răspunsul îți poate spune mai multe decât o mulțime de explicații despre faptul că „nu există monștri”.
Nu transforma ora de culcare într-o negociere fără sfârșit
Este tentant să mai stai cinci minute. Apoi încă cinci. Apoi să verifici dulapul, să aprinzi lumina, să mai bei un pahar cu apă și să mai asculți o poveste.
Uneori, toate acestea ajută. Dar dacă se repetă în fiecare seară, copilul poate ajunge să creadă că, într-adevăr, este nevoie de toate aceste lucruri pentru ca el să fie în siguranță.
O rutină simplă și previzibilă poate fi mai liniștitoare: baie, pijamale, poveste, îmbrățișare, lumină de veghe și somn.
Copilul știe astfel ce urmează și că ziua se încheie în același fel.
O poveste poate schimba atmosfera
Ora de culcare este un moment bun pentru povești tocmai pentru că imaginația copilului este deja activă.
O poveste despre un personaj căruia îi este teamă să rămână singur poate deveni o ocazie de a vorbi despre frică fără să vorbești direct despre copil.
„Și tu ai fi intrat în camera aceea?”
„Crezi că personajului îi era cu adevărat frică sau doar i se părea?”
„Ce ai fi făcut în locul lui?”
Copilul poate ajunge astfel să vorbească despre propriile emoții fără să simtă că este examinat.
Nu toate poveștile despre frică trebuie să fie serioase
Uneori, cel mai bun mod de a face o frică mai mică este să râzi puțin de ea.
Imaginează-ți un monstru care se teme de copii.
Un monstru care nu poate dormi fără ursulețul lui.
Un monstru care fuge când aude aspiratorul.
Când copilul începe să-și imagineze astfel de lucruri, monstrul nu mai este doar o creatură terifiantă. Devine un personaj.
Iar ceea ce putem imagina putem, într-un fel, și controla.
Copilul poate deveni eroul poveștii
Este unul dintre motivele pentru care poveștile personalizate pot fi atât de potrivite pentru astfel de situații.
Când personajul principal poartă chiar numele copilului, aventura devine mult mai personală. El poate să-l vadă pe „erou” trecând printr-o situație asemănătoare cu a lui și găsind o soluție.
Nu este vorba despre a-i spune copilului că nu are voie să-i fie frică. Este despre a-i arăta că poți să fii speriat și, totuși, să fii curajos.
Și dacă mai cere „încă o poveste”?
Poate că, până la urmă, nu este cel mai rău lucru din lume.
Pentru că uneori o poveste spusă seara, cu copilul ghemuit lângă tine, nu este doar o metodă de a-l face să adoarmă.
Este un mic ritual prin care îi transmiți:
„Ești în siguranță. Sunt aici. Poți să închizi ochii.”
Iar pentru un copil, sentimentul acesta poate fi mai puternic decât orice explicație despre monștri.
