Poate fi vorba despre un desen, o temă, un joc, un răspuns la școală sau chiar despre lucruri simple, cum ar fi să învețe să meargă pe bicicletă. Uneori, copilul preferă să nu facă nimic decât să riște să nu-i iasă.
Problema nu este greșeala. Problema este ce înseamnă greșeala pentru copil.
Dacă a ajuns să creadă că atunci când greșește înseamnă că nu este suficient de bun, orice situație nouă poate deveni amenințătoare.
Nu te grăbi să repari greșeala
Când copilul vine cu un desen și spune „E urât!”, primul impuls este să-i răspunzi: „Nu e urât, e foarte frumos!”
Dar poate fi mai util să-l întrebi:
„Ce nu-ți place la el?”
Poate că el observă ceva ce poate schimba. Poate că desenul chiar nu a ieșit cum și-a imaginat. Și este în regulă.
Îl poți ajuta să vadă că un lucru care nu a ieșit bine nu trebuie aruncat imediat la gunoi.
Uneori poate fi refăcut. Alteori poate rămâne exact așa.
Și asta face parte din proces.
Vorbește despre propriile tale greșeli
Copiii văd foarte repede când adulții încearcă să pară că le știu pe toate.
Poți să-i spui când ai greșit ceva:
„Am trimis mesajul greșit.”
„Am uitat să cumpăr pâine.”
„Am făcut o greșeală la serviciu.”
Nu este nevoie să transformi fiecare greșeală într-o lecție.
Este suficient ca el să vadă că oamenii mari greșesc, repară și merg mai departe.
Laudă curajul de a încerca
Dacă îi spunem mereu „Ce deștept ești!”, copilul poate ajunge să creadă că trebuie să demonstreze permanent că este deștept.
Mai util poate fi:
„Mi-a plăcut că ai încercat.”
„Ai continuat chiar dacă a fost greu.”
„Ai găsit o altă soluție.”
În felul acesta, copilul învață că nu trebuie să fie bun din prima. Poate să învețe.
Iar această diferență este foarte importantă.
Poveștile îi pot arăta că eroii greșesc
Un erou care nu greșește niciodată nu este prea interesant.
În poveștile bune, personajele se încurcă, se sperie, iau decizii proaste și uneori ajung exact în locul în care nu voiau să ajungă.
Dar tocmai de acolo începe aventura.
Pentru un copil, poate fi mai ușor să descopere asta printr-o poveste decât printr-o explicație directă. Nu trebuie să-i spui „Nu trebuie să-ți fie frică să greșești”. Poți să-l lași să observe cum un personaj greșește și totuși reușește să meargă mai departe.
Apoi poate apărea întrebarea:
„Tu ce ai fi făcut?”
Și discuția începe singură.
O carte personalizată poate face povestea și mai apropiată
Atunci când copilul este personajul principal, distanța dintre el și poveste dispare aproape complet.
Nu mai este „un băiat căruia îi era frică să încerce”.
Este numele lui.
Este aventura lui.
Iar când un copil vede că alter-egou-ul lui din carte poate greși și totuși poate continua, începe să creadă că poate face și el același lucru.
Nu trebuie să-i dispară frica
Scopul nu este să ajungem la un copil care nu se teme niciodată să greșească.
Asta ar fi imposibil.
Scopul este să poată spune:
„S-ar putea să greșesc, dar încerc.”
Este o schimbare mică în aparență, dar foarte mare pentru un copil.
Pentru că, atunci când nu-i mai este frică să greșească, începe să încerce lucruri pe care înainte nici măcar nu le-ar fi început.
