Uneori întrebările copiilor ne prind complet nepregătiți. Nu pentru că nu știm să răspundem, ci pentru că întrebarea deschide o lume întreagă: despre viață, moarte, iubire, frică, Dumnezeu, timp sau de ce oamenii îmbătrânesc. Și atunci avem tendința să căutăm repede un răspuns „corect”. Dar copilul nu are întotdeauna nevoie de un răspuns perfect. Uneori are nevoie doar să vadă că poate vorbi cu noi despre lucrurile care îl frământă.
Când întreabă „De ce?”, putem să-l întrebăm și noi: „Tu ce crezi?” Răspunsul lui ne poate spune mai multe decât ne imaginăm. Poate că nu îl preocupă deloc moartea, ci îi este teamă să nu rămână singur. Poate că a văzut ceva la televizor. Poate că pur și simplu a descoperit un lucru nou și vrea să-l înțeleagă. Poveștile sunt foarte bune pentru astfel de conversații. Un copil poate înțelege mai ușor o idee complicată atunci când o vede prin ochii unui personaj. Personajul poate să se teamă, să pună întrebări, să greșească și să găsească răspunsuri.
De multe ori, după o poveste, copilul începe să vorbească despre lucruri pe care nu le-ar fi spus direct. Poate fi și un loc sigur în care copilul își exersează întrebările. Iar dacă povestea îl pune chiar pe el în centrul aventurii, printr-o carte personalizată, poate deveni și mai ușor să se regăsească în situația respectivă și să vorbească despre ce simte. Nu trebuie să avem răspunsul la fiecare întrebare.
Uneori, cel mai bun răspuns poate fi: „Nu știu. Dar hai să ne gândim împreună.” Și, poate, exact atunci începe una dintre cele mai importante conversații pe care le vom avea cu copilul nostru.
