„Nu pot.” „Nu sunt bun la asta.” „Uite, el face mai bine decât mine.”
Când un copil începe să spună astfel de lucruri, e un semn că stima de sine are nevoie de sprijin. Vestea bună este că stima de sine la copii nu e fixă: se construiește zi de zi, din felul în care îi vorbim și din ce îl lăsăm să încerce.
De ce scade încrederea copilului în el
Sunt fraze care pot să doară mai mult decât ne așteptăm, mai ales când vin de la un copil care, până nu demult, încerca orice fără să se gândească prea mult dacă va reuși. Uneori, tot ce s-a schimbat este faptul că a început să se compare cu ceilalți. La grădiniță, la școală, la sport sau chiar între frați, copilul observă că unii aleargă mai repede, desenează mai frumos, citesc mai bine sau termină primii un exercițiu. Și începe să creadă că valoarea lui depinde de cât de bine se descurcă.
Ce îi spui când zice „nu pot”
În astfel de momente, avem tendința să-l încurajăm imediat: „Ba da, ești foarte bun!” sau „Poți să faci orice dacă încerci!” Doar că uneori copilul nu are nevoie să-l convingem că este cel mai bun. Are nevoie să știe că nu trebuie să fie cel mai bun ca să fie valoros. Putem să-i spunem: „Poate că acum îți este greu. Hai să vedem cât ai reușit deja.” Sau să-i amintim de lucrurile pe care nu le putea face acum un an și pe care astăzi le face fără să se mai gândească. Încrederea se construiește din astfel de pași mici. Din încercări, greșeli și momente în care copilul descoperă singur: „Uite, până la urmă am reușit.”
Cum îl ajută o poveste
Și poveștile pot face același lucru într-un mod foarte natural. Un personaj poate fi la început nesigur, poate greși, poate vedea că alții sunt mai buni decât el la anumite lucruri și, totuși, poate descoperi că are propriile lui calități. Copilul nu primește o lecție despre încredere. O trăiește alături de personaj. Iar când personajul principal îi poartă chiar numele, povestea poate deveni și mai personală. O carte personalizată în care copilul este eroul unei aventuri îi poate oferi o imagine pe care uneori uită să o vadă în viața de zi cu zi: că este capabil, important și că are ceva al lui de oferit.
Poate că nu putem împiedica un copil să se compare cu ceilalți. Dar îl putem ajuta să se întoarcă, din când în când, la propria lui poveste. Să vadă nu cât de departe a ajuns altcineva, ci cât de mult a crescut el.
Cum construiești încrederea pe termen lung
Lasă-l să încerce singur
Uneori, din dorința de a-l ajuta, facem prea multe în locul copilului. Îi arătăm cum se face, îi corectăm desenul, îi spunem ce să răspundă sau intervenim imediat când ceva nu îi iese.
Dar copilul are nevoie și de experiența de a reuși singur.
Chiar dacă durează mai mult. Chiar dacă nu face lucrurile exact cum le-am face noi.
Când reușește să lege singur șireturile, să rezolve o problemă dificilă sau să construiască ceva care nu îi ieșea, apare un sentiment important: „Am putut.”
Din multe astfel de momente se construiește încrederea în sine.
Nu lăuda doar rezultatul
„Ce desen frumos!”
„Ești foarte deștept!”
„Ai luat cea mai mare notă!”
Sunt lucruri plăcute de auzit, dar copilul are nevoie să observe și altceva: efortul, răbdarea, curajul de a încerca.
„Ai stat mult timp până ai reușit.”
„Ai încercat din nou după ce nu ți-a ieșit.”
„Mi-a plăcut că nu ai renunțat.”
În felul acesta, copilul începe să înțeleagă că valoarea lui nu depinde de faptul că îi iese totul din prima. Un studiu prezentat de American Psychological Association a arătat chiar că, la copiii cu stimă de sine scăzută, laudele exagerate pentru „cine sunt” îi pot face să se simtă mai rușinați atunci când greșesc.
Lasă loc pentru greșeli
Un copil care crede că trebuie să fie perfect va evita lucrurile la care există riscul să nu se descurce.
Mai bine să nu deseneze decât să facă un desen urât.
Mai bine să nu răspundă decât să spună ceva greșit.
Mai bine să nu participe decât să râdă ceilalți de el.
De aceea, este important să-i arătăm că greșeala nu este opusul reușitei. Face parte din ea.
Putem să-i povestim și despre propriile noastre greșeli. Despre momentele în care nu ne-a ieșit ceva, am avut emoții sau ne-am făcut de râs.
Copilul are nevoie să descopere că nici adulții nu sunt perfecți. Dacă îi este foarte frică să nu greșească, găsești mai multe idei în articolul despre frica de a greși la copii.
Poveștile îi pot arăta un alt fel de curaj
Când vorbim direct cu un copil despre încrederea în sine, există riscul să simtă că îi ținem o lecție.
O poveste face lucrurile mai ușoare.
Un personaj poate să se teamă, să greșească, să fie nesigur sau să creadă că nu este suficient de bun. Copilul poate urmări ce i se întâmplă și poate descoperi singur că lucrurile se pot schimba.
„Și eu m-am simțit așa.”
Poate că nu o va spune cu voce tare. Dar este posibil să se recunoască în personaj.
Iar uneori acesta este începutul unei schimbări.
Copilul are nevoie să se vadă și prin ochii celor care îl iubesc
Spune-i ce admiri la el, dar încearcă să fii concret.
Nu doar „Ești minunat!”, ci:
„Îmi place că ai observat că acel copil era singur și te-ai dus la el.”
„Mi-a plăcut că ai încercat din nou.”
„Îmi place cât de curios ești.”
Astfel de lucruri îi oferă copilului o imagine mai clară despre cine este.
Și, în timp, începe să-și construiască singur răspunsul la întrebarea:
„Cine sunt eu?”
Uneori, ajută să devină eroul unei povești
Copiii se identifică foarte ușor cu personajele din povești. Dacă personajul este timid, speriat, curios sau nesigur, copilul poate recunoaște în el lucruri pe care le simte și el.
De aceea, o carte personalizată poate avea un efect aparte.
Când copilul își vede propriul nume în poveste și descoperă că personajul principal trece printr-o aventură, înfruntă o dificultate și reușește, experiența devine mult mai personală.
La Atelierul de eroi, acesta este unul dintre lucrurile pe care încercăm să le facem prin poveștile noastre: copilul să nu privească eroul de la distanță, ci să se poată imagina în locul lui.
Nu pentru a-i spune că este „cel mai bun”.
Ci pentru a-i aminti ceva mai important:
că poate încerca.
Iar încrederea în sine începe, de multe ori, exact de aici.
