Empatia la copii nu apare peste noapte. Capacitatea de a înțelege ce simte celălalt se construiește încet, iar primele lecții vin adesea din cele mai obișnuite momente: o jucărie pe care doi copii o vor în același timp.
„E jucăria mea!” „Nu-i dau!” „Eu am avut-o primul!”
Ce este empatia la copii și când apare
Empatia înseamnă să te poți pune în locul altcuiva: să observi că un prieten e trist, să înțelegi de ce plânge sau să-ți dai seama că și el ar vrea să se joace. La copiii mici, această capacitate abia se formează. De aceea, atunci când un copil de 2–3 ani nu vrea să dea mașinuța din mână, nu înseamnă neapărat că este egoist. Pentru el, „al meu” este un concept foarte important: abia învață ce înseamnă să aibă lucruri, să le împrumute și să le primească înapoi.
Un studiu elvețian cu 229 de copii, prezentat de CBS News, a arătat că majoritatea copiilor de 3–4 ani nu sunt încă dispuși să împartă, iar împărțitul corect devine obișnuit abia pe la 7–8 ani. Empatia și dorința de a împărți cresc, așadar, odată cu copilul.
Numește emoțiile, ale lui și ale celorlalți
Un copil poate înțelege ce simte altcineva abia după ce începe să înțeleagă ce simte el. Ajută-l să pună emoțiile în cuvinte: „Văd că ești supărat, voiai să te joci tu.” Apoi îndreaptă-i atenția și spre celălalt: „Uite, Matei plânge. Cum crezi că se simte?” Întrebările simple îl obișnuiesc să se gândească și la cei din jur. Mai multe idei găsești în articolul despre emoțiile la copii.
Ce îi spui în loc de „Trebuie să împarți!”
În loc să-i spunem imediat „Trebuie să înveți să împarți!”, putem încerca să-i explicăm ce se întâmplă: „Știu că vrei să te joci cu ea. Și celălalt copil vrea. Hai să vedem cum putem face.” Uneori, e suficient să-i dăm timp. Alteori, putem propune pe rând: „Acum te joci tu, apoi el.”
Important este să nu transformăm fiecare jucărie într-un test moral. Împărțitul forțat îl învață doar că trebuie să cedeze. Empatia apare atunci când înțelege de ce ar vrea să o facă.
Copiii învață empatia văzându-ne pe noi
Copiii învață mai ales din ce văd. Când împărțim mâncarea, când oferim ceva cuiva, când ne oprim să ajutăm pe cineva sau spunem „Hai să facem împreună”, copilul vede că lucrurile pot fi și ale noastre, nu doar ale mele și ale tale. Cercetătorii de la proiectul Making Caring Common al Universității Harvard pun pe primele locuri tocmai acest exemplu al părinților și ocaziile de zi cu zi în care copilul poate avea grijă de ceilalți.
Poveștile, un exercițiu de empatie
Poveștile sunt unul dintre cele mai bune exerciții de empatie, pentru că îl lasă pe copil să trăiască, pentru câteva minute, în pielea altcuiva. Un personaj care nu vrea să împartă, care descoperă cum e să fii lăsat pe dinafară sau care învață bucuria de a face ceva împreună poate deveni un punct de pornire pentru o discuție, fără să ținem o lecție.
„Tu ce ai fi făcut?” „Crezi că a procedat bine?” „Cum te-ai fi simțit dacă erai celălalt copil?”
O carte personalizată poate face povestea și mai apropiată. Copilul se vede pe el într-o situație în care trebuie să aleagă între „este al meu” și „hai să facem împreună”, sau în care descoperă cât de frumos este să dăruiești.
Empatia se învață în timp
Nu trebuie să ne așteptăm ca după o singură poveste copilul să înceapă să împartă totul. Empatia este ceva ce învață în timp. Și poate că, înainte să învețe să împartă jucăriile, copilul trebuie să învețe ceva și mai important: că poate avea lucruri ale lui și, în același timp, poate face loc și pentru ceilalți.
Dacă disputele sunt mai ales între frați, citește și articolul despre gelozia dintre frați.
